Scrisoare

September 17, 2017

 

Asemeni oricui, duc de ceva vreme-n mine o luptă strânsă, de-o nelinişte aparte  –  lipsită de milă ori răbdare  –  căci mă aflu în mod absurd de ambele părţi şi totodată nu. Mă lupt cu mine şi pierd, aş spune, dar prefer să neg, acceptând idea că tot eu şi câştig, însă cel mai rău mă sperie răspunsul  la întrebarea: Care eu?

 

Eu cel bun? Cel rău? Care dintre? Aberant. În realitate, nici măcar nu cunosc autenticitatea acestei contradicţii  –  bine şi rău  – ambele nuanţându-se reciproc. Acest mozaic imensurabil reprezintă în definitoriu Omul, condamnat fiind a se defini permanent prin tonuri, dar niciodată complet.

 

Un lucru e cert: sunt în totalitate eu - un amalgam de sentimente, un paradox complet și cât se poate de ambiguu, iar toate alegerile și ezitările mele m-au condus la ceea ce sunt acum... şi nu regret nimic.

 

Astăzi, neumbrită fiind de jena evoluției mele, am ales în sfârșit să adresez câteva rânduri mie-mi din trecut:

 

"Dragă eu,

 

Oprește-te pentru un moment infim, fă abstracție de neliniștea din jur și respiră. Trăiesc din plin această clipă, o simți și tu? Este clipa în care ne regăsim. Nu-ți fie teamă, căci n-am să te mai țin închisă. Astăzi te eliberez și te rog, iartă-mă pentru tot ceea ce-ai îndurat. O s-adori prezentul. Te anunț cu plăcere că am reușit, suntem ceea ce ne-am dorit mereu să fim: suntem noi înșine. Tot ce ai iertat până acum, fiecare persoană ce i-ai servit drept cămin în sufletul tău, fiecare noapte pierdută-n lacrimi și fiecare bucățică ruptă din inima ta - toate acestea au meritat pe deplin. Suntem libere, ne simți? Sau cel puțin eu da... Știu, încă ai răni ce par să nu se mai vindece, însă am să îți spun un lucru: învață să trăiești cu ele ca fiind parte din tine, vor exista locuri și oameni ce ți le vor alina.

Tu doar fă bine și luptă în continuare, ești puternică... mereu ai fost. Nu pot decât să-ți mulțumesc, căci datorită ție sunt ceea ce sunt. Tu, mai presus de toți, ai oferit încrederea de care aveam nevoie și-ți mulțumesc, îți mulțumesc că întâi de toate, ai avut încredere în noi.

Te rog, lasă de-o parte scutul ce ţi-a fost martor fiecărei suferinţe şi priveşte-n tine: iubeşte-te cum nimeni n-a făcut-o până acum şi nici nu o va face, căci acesta e momentul când renaşti. Iartă-i şi uită-i pe cei ce ţi-au greşit, căci nu are rost să-ţi amărăşti sufletul cu o luptă ce nu-ţi aparţine de fapt. Învaţă întâi de toate să te dedici ţie - până la urmă eşti sigura ce-ţi vei rămâne alături când totul îşi va pierde conturul în întuneric. 

Învaţă din timp să nu te afunzi în ceea ce nu eşti. Vei fi martorul unei grămezi de oameni a căror ocupaţie va fi invidia - ori mai bine spus, teama ca tu să nu fi ceea ce ei îşi doresc de la tine. Tu fereşte-te doar, căci părerea lor ţi-e contradicţie.

Fii liberă şi-mparte această credinţă cu toţi cei ce-ţi vor îmbrăţişa sufletul, căci libertatea, şi-o vei afla cât se poate de curând, este cu adevărat vitală unui suflet precum al tău, doar ea dezvăluind incontestabila fire a omului ce-ţi încalcă barierele inimii.

Când te vei fi iubit pe cât meriţi, atunci, dragă Ană, iubeşte! Iubeşte din plin, necondiţionat, iubeşte precum te iubeşti pe tine, căci îţi spun: vei cunoaşte fericirea ce mă petrece pe mine astăzi. Nu-ţi fie teamă să iubeşti omul care nu te iubeşte la rândul lui, atât timp cât este demn de iubirea ce i-o porţi, făcându-te într-un mod veritabil să renaşti. Sufletul tău poate  şi va iubi!

 

Iubeşte-te, Ană, ţi-o datorezi mai mult ca oricine... "

 

 

   

 

Please reload

Our Recent Posts

July 5, 2019

July 5, 2019

July 5, 2019

Please reload

Archive

Please reload

Tags

Please reload

 

Aldea Anamaria-Alexandra

©2017 by Mountain Girl
Proudly created with Wix.com

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now