Doi

Mi-eşti alinare peste răni

Şi dor în miez de noapte,

Te-aş strânge-n mine lent

Şi risipi pe rând în şoapte.

Ca povară mi te port în suflet,

Căci lipsa ta m-apasă,

O viaț-aș da fără să număr

De-un sărut îmi lasă

Și-un strop din suflet îți mai cer,

Să am de ce să-mi fie dor

Și-o clipă suspendată-n el

Să am de ce s-aleg să mor.

...Să mor și să mă nasc în noi, ca doi ce nu mai suntem doi...