Când?
"Cea mai mare libertate a omului este de a avea propriile gânduri"
- Citat clasic din Coco Chanel
Simplu: plouă. Picături rătăcite mă ispitesc a le-ngâna, să mă pierd pe mine-n gânduri şi să uit să mă mai caut. "Dar nu-i timp..." îmi spun din scurt - sec, ironic - încercând să mă retrag tacticos de lângă geam cu o oarecare tristețe.
Însă, când va fi într-adevăr timp? Răspunsul este vizibil lipsit de stăpân, căci fiecare ni-l măsurăm în fel și chip, dar lipsiți de izbândă. Adevărul? În realitate nu-i timp deloc. Ne naştem şi pentru o clipă infimă trăim liberi, suntem limitaţi apoi de cei ce au impresia că ne conduc până ce ajungem să ne limităm singuri - subestimându-ne, iar în cele din urmă nu mai avem nimic altceva de făcut decât să murim. Paradoxal, nu?
Mi-a fost dat până în acest moment, să mă bucur într-o formă sau alta de compania - fie ea temporară sau nu - unor oameni cu personalităţi, credinţe, aspiraţii, experienţe de viaţă, principii şi valori cât se poate de variate. Acest lucru mi-a demonstrat de nenumărate ori că în ciuda atâtor lucruri pe care le putem oricând poseda, fiecare dintre noi avem impresionanta atracţie către acel stadiu al existenţei - stadiu general valabil îndiferent de conjunctură – pe care îl numim simplu libertate. O aspiraţie demnă de luat în considerare, căci, dincolo de pretextul eronat al unei robii lipsite de sens, omul s-a născut liber, însă tot acesta l-a subjugat pe om.
Libertatea nu este nimic altceva decât debutul omului în laic – o scurtă plăcere a sa lipsită de izbândă. Suntem cei ce ne îngrădim singuri, ne înfrânăm unul pe celălalt, ne slujim şi cârmuim după bunul plac, ne complicăm absurd şi fără nicio jenă. Însă nu putem nega faptul că Omul s-a născut totuşi liber, deci vă întreb: Când vom ajunge şi noi să fim din nou Oameni?